În prezent producătorii de petrol cel mai mult sunt alarmați nu de prețurile joase la petrol, dar de perspectiva scăderii fără precedent a consumului de petrol în lume.
În 2019 industria petrolieră a înregistrat un record istoric: pentru prima dată consumul mediu zilnic de petrol a depășit 100 milioane de barreli. Însă anul 2020 și COVID 19 aduce o surpriză neplăcută: încetinirea activității economice, reducerea fără precedent a zborurilor și călătoriilor auto, vor reduce dramatic consumul de petrol în acest an. Estimările variază de la 10-12 milioane până la 20 milioane barreli pe zi.
Astfel, în acest an consumul de petrol cel mai probabil va cădea până la nivelul de 88 milioane barreli pe zi, o reîntoarcere la situația de acum 10 ani în urmă.
Precedentul record a fost stabilit în anii 1980-83, când consumul mediu zilnic s-a redus cu max 2,4 milioane Barrlei în 1980, cu 1,8 milioane în 1981 și cu 1,6 milioane în 1982 și 0,2 milioane în 1983. Cumulativ căderea în acea perioadă a fost de 6,1 milioane barreli în 4 ani. Căderea de atunci a prețului la petrol a fost unul din factorii care a declanșat destrămarea URSS. În prezent, noi, cel mai probabil vom înregistra, într-un singur an, o cădere de două ori mai mare decât atunci în 4 ani.
Dacă analizăm consumul mediu zilnic pe cap de locuitor pentru anul 2020, acest indicator va fi de 1,8 litri/zi, nivelul minimul din ultimii 50 de ani. Acest indicator este cel mai puternic indicator al proporției crizei economice care ne așteaptă.
Pentru noi, consumatorii de petrol, aceste tendințe au o conotație pozitivă sub aspect al prețurilor. În luna martie prețul la petrolul BRENT cel mai probabil va fi în zona 34,7-34,8 USD/Barrel. În ultimii 15 ani prețul la petrol doar o singură dată petrolul a înregistrat așa cotații joase.
Atrageți atenția la prețul petrolului pe termen lung. Până în anul 2002 prețul mediu a petrolului era la nivel de 20 USD/Barrel. Iar în 2015 prețul mediu pe 5 ani de zile s-a ridicat până la 100 USD/Barrel. Prețul ridicat la petrol a provocat dezvoltarea surselor alternative, tehnologiilor de eficiență energetică și alte măsuri de eficientizare a consumului de petrol.
Drept efect în prezent prețul pe termen lung la petrol este de două ori mai mic decât acum 5 ani. Se pare că epoca prețului ridicat la petrol a plecat odată cu venirea COVID 19.
Și pe final o lingură de dohot în acest butoi de miere. Prețul la petrol în ultimele decenii a fost indicatorul care ne arăta începutul unei crize economice mondiale. Așa se pare că va fi și de această dată: Republica Moldova intră în cea de a patra criză economică de la independența sa și toate aceste crize au fost prevestite de scăderea dramatică a prețului la petrol.