#019 Analize economice. După o creștere bruscă a prețurilor cu peste 20%, piața imobiliară a luat o mică pauză. Tranzacțiile din trimestrul doi au înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, analiză


În Republica Moldova, prețul apartamentelor a crescut, începând cu a doua jumătate a anului 2020, prea brusc după 12 ani de cădere, ceea ce a speriat potențialii cumpărători. Această tendință va continua, pe termen scurt, și în următoarele luni. Pe termen lung, număr tranzacțiilor imobiliare va fi mare în municipiul Chișinău, unde vor avea loc multe procurări de apartamente în scopuri investiționale. „În Republica Moldova, piața imobiliară se concentrează exclusiv în municipiul Chișinău. În afara capitalei, practic viață imobiliară nu există”, a spus Veaceslav Ioniță, expert în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 3 septembrie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, unde a vorbit despre șapte transformări majore care au marcat piața imobiliară locativă din Republica Moldova.

Expertul susține că în Republica Moldova numărul tranzacțiilor imobiliare s-a dublat în ultimii ani. Tradițional, până în 2015, anual, în Republica Moldova aveau loc 14-15 mii de tranzacții imobiliare, în mod special la apartamente. Începând cu 2019, și până în prezent, sunt circa  28 de mii de tranzacții imobiliare. În trimestrul doi al anului curent, s-a înregistrat cel mai mic număr de tranzacții imobiliare din ultimii cinci ani, atât în țară, cât și în municipiul Chișinău. Expertul explică acest fapt că din a doua jumătate a anului trecut, prețul la imobile în municipiul Chișinău, după o scădere timp de 12 ani, au înregistrat o creștere prea bruscă de peste 20%. „Piața imobiliară în ultimii trei ani a cunoscut o explozie, numărul tranzacțiilor imobiliare s-a triplat. Totodată, trimestrul doi ne trimite semnale că are loc o „corecție de prețuri”, a spus expertul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, acum zece ani, 60% dintre tranzacții erau efectuate la procurarea de imobile în municipiul Chișinău, iar în prezent circa 80%. Dacă la nivel de țară, anul trecut piața imobiliară a cunoscut o ușoară descreștere, în mun. Chișinău a înregistrat o creștere continuă. Practic, se poate spune că piață imobiliară în Republica Moldova nu există, există piață imobiliară în municipiul Chișinău și atât. Mai este municipiul Bălți și localitățile din preajma municipiul Chișinău. „Dacă se va implementa așa numitul plan „conglomerație urbană”, care include municipiul Chișinău și raioanele din jurul municipiul Chișinău, atunci vom putea spune că toată activitatea economică din țară și toată piața imobiliară va fi concentrată aici. Cred că va absorbi mai mult de 90% din toate tranzacțiile imobiliare. După municipiul Chișinău practic nu există viață imobiliară”, a menționat Veaceslav Ioniță.

Economistul a mai afirmat că asistăm în prezent la o explozie a ceea ce înseamnă creditele imobiliare, care până în 2005 practic nu au fost acordate. Din 2005 și până în 2017, volumul total al creditelor imobiliare în sistemul bancar a ajuns la 2,6 miliarde de lei, datorită dobânzilor reduse și a condițiilor lejere de acordare oferite de către bănci. În prezent, sistemul bancar acordă 20% din banii pe care îi are sub formă de credite domeniului construcțiilor. Acesta lucru, spune economistul a animat cumva piața, plus veniturile oamenilor care în ultimii cinci ani sunt cu mult mai ridicate. Din acest motiv, începând cu 2018, creditele imobiliare au cunoscut o explozie și mai mare, iar în prezent suma lor se ridică la 10 miliarde lei.

Analistul economic mai menționează că piața imobiliară se caracterizează printr-o migrație de la apartamente cu suprafețe mari, spre apartamente de dimensiuni mici. În 2003 a fost ultima dată când a fost înregistrată o suprafață medie a apartamentelor noi date în exploatare de 130 de metri pătrați. În prezent, suprafața medie a unui apartament nou construit este de 65 de metri pătrați. Dacă 15 ani în urmă erau familii mari, acum familiile sunt mai mici, respectiv și spațiul pentru trai se cere a fi mai mic. Dacă înainte imobilele erau procurate de către oameni de afaceri, care își permiteau luxul de a procura locuințe mari, în prezent apartamentele sunt procurate în mare parte de oameni care trăiesc și câștigă bani în Republica Moldova și nu-și permit să cumpere imobile cu suprafețe mari.

Totodată, în prezent foarte multe imobile sunt procurate în scopuri investiționale, să fie oferite spre închiriere. 80% dintre cei care stau cu chirie sunt într-o locuință maximum 2 persoane. În prezent, domină familiile mici, cu 1 sau 2 persoane. Familiile cu 3 și mai multe persoane au devenit o raritate. De asemenea, în prezent, moldovenii se căsătoresc cu cinci ani mai târziu decât acum 15-20 de ani. Astfel, tinerii își doresc să trăiască singuri și se mulțumesc cu suprafețe mici pentru trai.

Economistul mai afirmă că Republica Moldova devine o piață unde oamenii trăiesc cu chirie. 15 ani în urmă doar 6% dintre locuitori mun. Chișinău locuiau în chirie. În prezent circa 13% dintre cetățeni trăiesc în chirie. Media europeană este de 40%. Chiria apartamentelor este un specifică oamenilor cu venituri, care cheltuie pentru produse alimentare mai puțin de 20% pe lună. Din cei care trăiesc în chirie, 45% sunt tinerii singuri, care nu trăiesc cu părinții. Au un loc de muncă, un venit adecvat, însă nu au o locuință proprie. Altele 25% sunt familiile tinere, fără copii. 10% sunt familiile din două persoane: de obicei un părinte și un copil.

Veaceslav Ioniță mai declară că prețul apartamentelor caracterizează piața imobiliară din Republica Moldova. cele mai mici prețuri la apartamente au fost în anii 2019, 2020. Din a doua jumătate a anului 2020, se înregistrează o creștere de cel puțin 20%, cea mai mare creștere din ultimii 14 ani. În Chișinău, prețul apartamentelor noi a trecut de 800 de euro metrul pătrat, iar la cele de mâna a doua – de 670 de euro metrul pătrat. „Piața imobiliară din întreaga lume a cunoscut un bom până în 2008. După a fost a criza imobiliară, prețurile au căzut în majoritatea țărilor, însă doar timp de 2-3 ani și au revenit la normal. În Republica Moldova, căderea a durat până în 2020. După 12 ani de cădere, din 2020 avem creșterea prețurilor la apartamente cu circa 20%”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Expertul este de părere că creșterea prețului la apartamente a fost prea bruscă, ceea ce a și dus la faptul că în trimestrul doi al anului 2021 am avut cele mai mici vânzări de apartamente din ultimii cinci ani. „Piața noastră încă nu este pregătită de această creștere bruscă de 20%, care a speriat cetățenii și au devenit mai prudenți. Piața imobiliară încearcă să se adapteze la noile condiții. Cred că o creștere de 10% anual s-ar asimila mai ușor”, a opinat expertul.

Potrivit analistului economic, accesibilitatea unui apartament în Republica Moldova se apropie de media europeană. Este nevoie de 9,8 ani de muncă și câștiguri ca să-ți procuri un apartament. Media europeană este de 6,9 ani.

Acesta date au fost prezentate și la primul Forum International Imobiliar din Moldova, care s-a desfășurat pe 3 și 4 septembrie la Chișinău.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s