Despre discernământ, putere și rutina care ucide viziunea

Există o calitate specială pe care o au adevărații lideri puternici.
O calitate rară, dar covârșitoare. Este atât de puternică, încât Biblia spune că omul care o are este asemenea lui Dumnezeu. Nu e vorba despre putere brută, carismă sau popularitate. Ci despre ceva mai profund.
Această calitate se numește discernământul.

Biblia ne spune direct:

„De vei deosebi lucrul de preț de cel fără de preț, vei fi ca gura Mea.” (Ieremia 15:19)

Nu forța, nu diplomația, nu imaginea publică.
Ci capacitatea de a discerne – de a vedea ce este cu adevărat important, de a separa esențialul de balast, de a nu confunda urgențele zilei cu marile nevoi ale unei națiuni.

Din observațiile mele de-a lungul anilor, am ajuns la o concluzie dureroasă, dar clară: cea mai mare problemă a oricărei guvernări, a oricărui lider ajuns într-o funcție cheie, este rutina.

La început, toți sunt entuziasmați. Intrați în birou cu vise, cu planuri mari, cu dorința sinceră de a transforma lumea. Apoi, ușor-ușor, rutina îi absoarbe. Îi macină. Îi sfarmă până devin de nerecunoscut.
Miniștri epuizați, dar fără roade. Lideri ocupați, dar nu eficienți. Funcții înalte, sufocate de sarcini mici.

Acești oameni ajung să aibă falsa impresie că fac foarte multe – dar, în realitate, s-au înglodat în ceea ce poate face oricine din sistem. Orice birocrat. Orice funcționar.

De la ei se aștepta mai mult. Să vadă deasupra norilor. Să îndrume, nu doar să aprobe. Să ia decizii grele, nu doar să semneze hârtii. Să vadă direcția, nu doar traseul.

Dar n-au avut discernământul. N-au știut să deosebească lucrul de preț de cel fără de preț.

Aceasta este adevărata putere a unui lider:
Să aleagă binele mai presus de comoditate. Să vadă ce contează cu adevărat. Să fie asemenea glasului lui Dumnezeu pentru cei pe care-i conduce.

Nu oricine poate. Dar cine reușește, rămâne în istorie.