Construcția de locuințe în 2022 va scădea cu minim 35%

Estimăm că în 2022 construcția de locuințe se va reduce cu cel puțin 35% comparativ cu anul precedent. Astfel după o creștere puternică timp de 4 ani, piața construcțiilor, după cum am anticipat încă anul trecut în 2022 a decis să facă o mică pauză.

Amintim că piața imobiliară din Moldova după criza din 2008 a înregistrat o scădere și stagnare îndelungată timp de 10 ani.

Perioada 2018-2021 a fost o perioadă de revenire rapidă, în patru ani de zile construcția de locuințe s-a dublat, iar în 2021 piața s-a înfierbântat enorm. Volumul construcțiilor, vânzărilor, dar și creșterea prețurilor a fost una prea bruscă, cea ce a speriat cumpărătorii. Încă de anul trecut era clar că piața crește prea rapid și are nevoie de o pauză, fapt care se întâmplă în prezent.

În acest an asistăm la o scădere atât a volumului de construcții, cât și reducerea numărului de tranzacții, dar și temperarea creșterii de prețuri. Oamenii așteaptă să vadă evoluțiile pe piață și au trecut pe pauză decizia de a investi în locuințe.

Totodată să nu uităm că în prezent asistăm la o scumpire considerabilă a resurselor creditare, elementul de bază, care a mișcat piața în sus în ultimii 4 ani.

În perioada 2018-2021de la 20% până la 30% din apartamentele procurate au fost procurate prin ipotecă. În acest an, piața creditelor ipotecare crește de 2 ori mai lent decât anul trecut, când lunar ea creștea cu 296 milioane lei. În primele 7 luni ale anului creșterea medie lunară este de 151 milioane lei și cu o tendință clară de încetinire.

Despre principalele evoluții și tendințe de pe piața imobiliară în una din următoarele Analize Economice. Dar până atunci vă recomand să lecturați precedentele analize de pe piața imobiliară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s