Împrumuturile persoanelor fizice în luna iulie au trecut de 30 miliarde lei și înregistrează cel mai rapid ritm de creștere din istoria țării

În primele 7 luni ale anului împrumuturile persoanele fizice față de instituțiile financiare s-au majorat cu 4,1 miliarde lei, sau 1,6 ori mai mult decât pe întreg an 2020. Este cel mai rapid ritm de creștere cu o majorare medie lunară de 590 milioane lei. Recordul precedent a fost stabilit în 2019, înainte de criză, când datoriile persoanelor fizice creșteau cu 530 milioane lei lunar.

Începând cu 2020 s-a schimbat cardinal sursa de creditare a persoanelor fizice. Astfel în ultimii 1,5 ani 90% din creșterea portofoliului de credite a persoanelor fizice se datorează băncilor. Datoria persoanelor fizice din 2020 până în prezent a a crescut cu 6,6 miliarde lei, dintre care 5,9 miliarde lei din contul creditelor bancare și 0,7 miliarde lei din contul creditelor ne-bancare.

După criza bancară din 2014, companiile ne-bancare reprezentate de: companii de micro-creditare, asociații de economii și împrumuturi și companii de leasing și-au crescut foarte puternic portofoliul de credite din contul persoanelor fizice. Însă în prezent băncile duc o luptă puternică pentru cel mai bun client: persoanele fizice și drept rezultat, ele și-au dublat portofoliul de credite în doar 2,5 ani.

Persoanele fizice sunt cel mai atractiv client pentru sectorul financiar și ponderea lor a crescut semnificativ de la 14% în 2012 la 47% în prezent.

Gradul de îndatorare a persoanelor fizice a ajuns la 14,2% din PIB, sau de 2,5 ori mai mult decât acum 5 ani. După acest indicator Moldova se apropie foarte rapid de media regională, unde gradul de îndatorare a persoanelor fizice este de 15-20%. Însă suntem departe de media europeană, unde îndatorarea persoanelor fizice față de instituțiile financiare este de 55-60%.

Un gând despre &8222;Împrumuturile persoanelor fizice în luna iulie au trecut de 30 miliarde lei și înregistrează cel mai rapid ritm de creștere din istoria țării&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s