#009 Analize economice: Impactul COVID-19 asupra turismului din Moldova

Comunicatul IDIS Viitorul poate fi accesat aici.

În 2020 a fost înregistrată cea mai mare scădere a numărului de turiști străini care au vizitat Republica Moldova, expert

În 2020 a fost înregistrată cea mai mare scădere a numărului de turiști străini care au vizitat Republica Moldova. Cu aproape 13 mii mai puțini decât în 2019. În cadrul unei noi ediții a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, realizată de către IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Privesc.eu, expertul a spus că în anul 1992 potențialul turistic al Republicii Moldova era de circa 300 de mii de turiști din afara țării. După destrămarea URSS-ului, numărul turiștilor străini a scăzut până la 26 de mii și că în toți acești 30 de ani, Republica Moldova a avut anual în jur de 20 de mii de turiști străini, care au venit în mod organizat.

Însă, spune analistul, la acești 20 de mii se mai adaugă alții circa 130 de mii, care nu vin organizat, dar își planifică vacanță de sine stătător. Aceștia se cazează la hoteluri, mănâncă în restaurante. Se comportă ca turiștii, doar că nu vin în mod organizat. „La noi, după ce s-a destrămat URSS, turismul organizat practic a murit. Ulterior, tot ce a fost – a fost turismul neorganizat, oamenii pur și simplu veneau în Republica Moldova în vizită”, a spus Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, în prezent, agențiile de turism din întreaga lume au o provocare mare. Datorită tehnologiilor moderne, există foarte multe soluții prin intermediul cărora cetățenii multor state nu mai apelează la agenții pentru a-și organiza vacanța, dar merg în așa numitul turism neorganizat. „Există o tendință în întreaga lume și agențiile de turism încearcă să răspundă acestor provocări. Dacă în multe țări acest proces a început, la noi de vreo 30 de ani este într-o formă moartă. De 30 de ani, cam 85% dintre turiștii care vin în Moldova vin neorganizat și undeva 15% organizat”, a spus economistul.

Totodată, Veaceslav Ioniță afirmă că după anii 2002-2003 a devenit vizibilă tendința ca unui turist străin, care este adus de către o agenție de turism, să-i revină câțiva moldoveni care pleacă peste hotare la odihnă. În prezent acest raport este de 1 la 15.

De asemenea, expertul menționează că în 2020, pandemia de COVID-19 a lăsat cea mai mare amprentă asupra turismului receptor din Republica Moldova, de după prăbușirea URSS-ului. Atunci prăbușirea a fost de la 300 de mii la 20 de mii, iar timp de 25 de ani s-a oscilat între 15-25 de mii de turiști. Din țările de unde veneau anual câte două – trei mii de turiști, în anul pandemic 2020 acest număr a fost semnificativ de mic, cu excepția României. În 2020 a fost mai mare cu 1,6 mii numărul turiștilor români care au vizitat Republica Moldova. „Cred că și românii neavând o altă posibilitate de a merge în alte părți din cauza pandemiei, fiind ceva mai ușor de a ajunge în Republica Moldova, au decis să viziteze Republica Moldova. Dacă nu era România, în Republica Moldova pur și simplu nu venea nimeni. 2 din 3 turiști care au venit erau din România”, a menționat Veaceslav Ioniță.

Referind-u-se la profilul turiștilor care vin în Republica Moldova în mod organizat, Veaceslav Ioniță spune că, analizând situația din ultimii zece ani, pe primul loc se află România cu 3100 de persoane, apoi urmează Federația Rusă – 1600 de persoane; Ucraina – 1300 de persoane; Germania – 1000 de persoane; Polonia – 700 de persoane etc. „Cinci țări din regiune ne asigură nouă peste 50% din numărul total de turiști care vin să viziteze Republica Moldova. Ucraina, pe vremea când Republica Moldova avea până la 300 de mii de turiști, asigura circa anual 120-130 de mii de turiști. În ultimii ani numărul turiștilor care vin în Moldova din Ucraina ajunge cel mult 1500 de persoane”, susține analistul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, începând cu 2010-2011 avem o intensificare sau o creștere a atenției turiștilor din România care vizitează Republica Moldova, în 2020 au fost circa 5100 de turiști. „Pandemia, unicul lucru pozitiv pe care l-a făcut în ramura turistică, a fost că România a decis să descopere Republica Moldova și a asigurat 70% din toți turiștii străini”, a afirmat Veaceslav Ioniță.

În anul 2020, anul pandemic, susține expertul, numărul moldovenilor care au plecat peste hotare a scăzut cu mult mai mult decât numărul străinilor care au venit în Republica Moldova. Dacă în 2019 am avut 310 mii de turiști moldoveni plecați la odihnă peste hotare, în 2020 acest număr a fost de doar 75 de mii. Făcând un clasament al primelor zece țări unde cel mai mult a scăzut în 2020 numărul turiștilor moldoveni: analistul a spus că este vorba de Bulgaria – unde a scăzut de la 86 de mii la 4 mii, Turcia – de la 98 de mii la 43 de mii, România – de la 42 de mii la 6 mii, Grecia – de la 20 mii la 600, Egipt – de la 24500 la 13300, Ucraina – de la 13300 la 3 mii, Ungaria – de la 3300 la 400 de persoane, Italia – de la 3200 la 500, Spania – de la 2500 la 200 și Muntenegru – de la 2400 la 0.

Veaceslav Ioniță mai spune că unica formă de turism prin care noi putem să atragem pe cineva ca să viziteze Republica Moldova sunt pensiunile. Mulți cred că cei mai mulți care vin la noi să se odihnească în pensiuni sunt străinii. Însă, 90% sunt cetățenii Republicii Moldova. În 2019 am avut 66 de mii de turiști care s-au odihnit la pensiuni, dintre care 46 de mii au fost moldoveni. „În anul pandemic pensiunile din Republica Moldova au supraviețuit datorită faptului că cetățenii noștri s-au odihnit acasă, nu au avut altă soluție de odihnă. În mod normal, o pensiune poate supraviețui dacă capacitatea sa este utilizată cel puțin 40% într-un an. În Republica Moldova noi avem doar 3 luni pe an, iulie, august septembrie, când pensiunile sunt utilizate la această capacitate. Din această cauză și costurile mari, profitul mic și descurajarea celor antrenați în acest proces, deoarece așteaptă turiștii dar ei nu mai vin”, a conchis Veaceslav Ioniță.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s