Era vara anului 2004. Până la căsătoria noastră rămăsese zile numărate. Eu împreuna cu Irinuța, viitoarea mea soție, participam la o întrunire internațională în domeniul dezvoltării municipalităților. Unul dintre profesori era un bătrânel de peste 80 de ani din Marea Britanie. Eram uimiți de cunoștințele, ideile și modul inedit de a ne transmite învățăturile și experiența sa în domeniu.

La o pauză de masă, ambii am observat că profesorul bătrân se uita doar la noi. Ne-am sfiit și nu înțelegeam ce s-a întâmplat sau ce am făcut. El a remarcat disconfortul nostru și s-a apropiat de noi.

• Nu va supărați, dar vă urmăresc toată ziua, zise bătrânul, și nu-mi pot lua privirea de la voi, văd atâta dragoste și ardoare între voi. Sunteți căsătoriți?
• În câteva zile vom avea nunta, am răspuns noi.
• Clar, zâmbi bătrânul. De mult timp vă cunoașteți?

Aici, intervenisem eu:

• Mai puțin de 8 luni, dar nu vă mirați că ne cunoaștem de atât de puțin timp și deja ne căsătorim. Eu din prima clipă în care am văzut-o, m-am îndrăgostit și știam că va fi a mea, așa că așteptam cu nerăbdare ziua când ne vom căsători.
• Nu trebuie să te justifici, zise bătrânul profesor. De aceea și v-am întrebat. Mă uitam la voi și nu știu de ce, dar am simțit că trebuie să vă istorisesc povestea dragostei mele. Era primăvara anului 1944, an de război. Toată lumea era într-o spaimă enormă și nu știau ce se va întâmpla cu noi toți. Într-o dimineață, m-am urcat în tramvai și deodată am zărit o fată. Când am văzut-o, inima m-i se opri în loc. Nici nu puteam respira. O priveam și nu puteam să-mi iau privirea de la ea. Apoi, revenindu-mi puțin și parcă în zbor, m-am apropiat de ea. Îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, clipele acelea minunate. Aproape în șoaptă i-am spus: sunteți cea mai frumoasă fată p ecare am întâlnit-o vreodată. Din clipa în care v-am văzut am înțeles că nu voi putea trăi fără dvs. Doriți să fiți soția mea? Ea m-a privit îndelung și a răspuns: Da, doresc! Bătrânul se opri puțin, apoi a continuat: anul acesta sărbătorim 60 de ani de când ne trăim viața și dragostea împreună! Au fost cei mai minunați ani din viața noastră!

Vorbea atât de lin, iar în ochii lui se citea atâta dragoste încât ne-a cuprins un fior, care ne ținea și nu ne lăsa. În aceeași clipă, și eu și Irinuța ne-am luat unul pe altul de mână. Pierdusem darul vorbirii, ne uitam unul la altul, parcă vedeam în față porțile veșniciei deschise. Și cum stăteam așa nemișcați, ne venise același gând către Dumnezeu:

Doamne, ajută-ne să trăim o viața plină de dragoste și armonie, astfel încât peste 60 de ani să avem prilejul să povestim celor tineri: Cea Mai Frumoasă Poveste de Dragoste!