În ultimele luni am avut posibilitatea să urmăresc și să analizez numeroase discuții cu oameni din Găgăuzia, foarte diferiți ca vârstă, profesie, localitate și viziune politică. Unii privesc cu mai multă simpatie spre Rusia, alții consideră că viitorul Republicii Moldova este european; unii sunt profund nemulțumiți de Chișinău, iar alții cred că o parte importantă din problemele regiunii sunt generate chiar la Comrat. Tocmai de aceea mi s-a părut interesant să caut nu ceea ce îi separă, ci ceea ce îi apropie.

Rezultatul este, într-un anumit sens, surprinzător. Atunci când discuția se mută de la geopolitică la întrebarea foarte concretă „cum ar trebui să fie viitorul bașcan?”, diferențele dintre oameni se reduc considerabil. Rusia, Uniunea Europeană, Estul sau Vestul nu dispar din discuție, dar încetează să mai fie criteriile principale. În prim-plan apar lucruri mult mai apropiate de viața de zi cu zi: cinstea, capacitatea de a administra, relația cu Chișinăul, locurile de muncă, păstrarea limbii găgăuze, responsabilitatea față de promisiuni și apropierea de oameni.

Din toate aceste discuții am sintetizat zece calități și preocupări care apar cel mai des și care, împreună, formează un portret destul de clar al liderului pe care oamenii ar dori să-l vadă în fruntea autonomiei.

1. Integritate și independență reală. Cea mai puternică așteptare este ca viitorul bașcan să nu fie perceput drept reprezentantul unui patron politic, al unui finanțator, al unui partid sau al unui centru de influență din afara regiunii. Oamenii sunt mult mai atenți decât înainte la întrebarea cine ia, de fapt, deciziile. De aici vine cererea pentru un lider care poate colabora cu diferiți actori, dar care nu depinde de ei. Independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a spune că o decizie este bună pentru Găgăuzia și de a-și asuma personal responsabilitatea pentru ea.
2. Competență demonstrată înainte de alegeri. În multe discuții se simte oboseala față de politicienii care vin cu discursuri puternice, dar fără experiență reală de administrare. Oamenii vor să poată privi în trecutul candidatului și să găsească acolo ceva concret: o instituție condusă bine, o afacere dezvoltată, un proiect terminat, o comunitate ajutată, o problemă complicată rezolvată. De aceea, pentru viitorul bașcan contează mai puțin câte funcții a ocupat și mai mult ce rezultate poate arăta. În limbajul folosit frecvent în discuții, se caută un „gospodar”: un om care știe cum se transformă o problemă într-o decizie și o decizie într-un rezultat.
3. Capacitatea de a reconstrui dialogul cu Chișinăul. Relația dintre Comrat și autoritățile centrale apare aproape pretutindeni ca una dintre principalele surse de stagnare. Oamenii pot interpreta diferit cine poartă vina mai mare, însă există mult mai mult consens asupra faptului că un conflict permanent nu produce dezvoltare. Viitorul bașcan trebuie să știe să apere competențele autonomiei, dar și să negocieze cu Guvernul, Parlamentul și instituțiile centrale. Liderul dorit nu este nici cel care acceptă orice, nici cel care transformă fiecare divergență într-o confruntare publică. El trebuie să fie suficient de ferm pentru a reprezenta Găgăuzia și suficient de matur pentru a înțelege că multe dintre problemele regiunii pot fi soluționate doar prin cooperare cu statul din care autonomia face parte.
4. Economia și oprirea plecării tinerilor trebuie să devină principala măsură a succesului. Dincolo de toate disputele politice, poate cea mai dureroasă temă este depopularea. Oamenii văd cum tinerii pleacă pentru studii sau muncă și foarte mulți nu se mai întorc. În sate rămân părinții și bunicii, iar viitorul comunităților devine tot mai fragil. De aceea, viitorul bașcan va fi judecat în primul rând după capacitatea de a atrage investiții, de a sprijini întreprinderile locale, agricultura, procesarea, serviciile și afacerile mici. Pentru mulți, întrebarea esențială nu este dacă Găgăuzia va fi mai aproape de Est sau de Vest, ci dacă peste cinci ani un tânăr va putea găsi acasă un loc de muncă din care să-și întrețină familia.
5. Autonomia trebuie apărată, dar și umplută cu conținut. Oamenii țin la autonomia Găgăuziei și o consideră una dintre principalele realizări ale regiunii. În același timp, discuțiile arată că tot mai mulți se întreabă ce valoare are autonomia dacă limba găgăuză se pierde, tinerii pleacă, iar dezvoltarea economică rămâne modestă. Viitorul bașcan va trebui, prin urmare, să treacă de la apărarea simbolică a autonomiei la demonstrarea utilității ei concrete. Autonomia trebuie să însemne posibilitatea de a păstra limba și cultura, dar și capacitatea de a organiza mai bine educația, dezvoltarea locală, investițiile și serviciile publice.
6. Păstrarea limbii și identității găgăuze trebuie să devină o politică reală, nu doar un subiect festiv. Una dintre cele mai constante îngrijorări este declinul limbii găgăuze. Mulți adulți o înțeleg, dar nu o mai folosesc în familie, iar copiii ajung să o cunoască tot mai puțin. În același timp, oamenii nu cer izolarea lingvistică. Dimpotrivă, se înțelege tot mai bine utilitatea limbii române pentru studii și integrarea în Republica Moldova, precum și necesitatea altor limbi pentru mobilitatea internațională. Provocarea viitorului bașcan va fi să transforme găgăuza într-o limbă care are din nou valoare în viața cotidiană, în educație, cultură și spațiul public, fără a construi această revitalizare împotriva altor limbi.
7. Bașcanul trebuie să fie apropiat de oameni și prezent în toată autonomia. În numeroase discuții revine nemulțumirea față de liderii care sunt vizibili în campanie și la evenimente oficiale, dar mult mai puțin prezenți atunci când apar probleme concrete. Oamenii vor un bașcan care merge în sate și orașe, discută cu primarii, agricultorii, antreprenorii, profesorii, medicii și tinerii și care înțelege diferențele dintre Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcănești și localitățile rurale. Este important nu doar să asculte, ci să existe și un circuit clar al responsabilității: problema este auzită, este analizată, se stabilește cine o rezolvă, iar oamenii află ulterior ce s-a făcut. Apropierea de oameni nu trebuie să fie un gest electoral, ci o metodă de guvernare.
8. Mai puține promisiuni spectaculoase și mai multe angajamente verificabile. O altă temă foarte prezentă este neîncrederea față de promisiunile mari, mai ales atunci când nu există un plan clar, termene și finanțare. Oamenii par tot mai pregătiți să prefere un lider care promite mai puțin, dar realizează ceea ce a promis. Pentru viitorul bașcan ar fi mult mai credibil un program cu câteva priorități clare și măsurabile decât o listă interminabilă de proiecte. La sfârșitul fiecărui an, administrația ar putea spune simplu ce a promis, ce a realizat, cât a costat, ce nu a reușit și din ce motive. O asemenea practică ar schimba nu doar modul de administrare, ci și cultura politică a regiunii.
9. Fermitate fără transformarea conflictului într-un scop politic. Oamenii vor un lider puternic, însă puterea este înțeleasă în mod diferit de agresivitate. Bașcanul trebuie să poată spune „nu” atunci când consideră că interesele autonomiei sunt încălcate, dar trebuie să știe și când un compromis este mai util decât o confruntare. Pentru o regiune mică, aflată într-o țară mică și într-un context regional complicat, capacitatea de negociere este o formă de putere la fel de importantă ca fermitatea. Viitorul lider ar trebui să fie suficient de sigur pe el încât să nu aibă nevoie de conflict permanent pentru a demonstra că apără Găgăuzia.
10. O echipă profesionistă este la fel de importantă ca personalitatea bașcanului. O autonomie nu poate fi administrată de o singură persoană. Chiar și un lider foarte competent va eșua dacă în jurul lui nu există oameni capabili să gestioneze economia, finanțele, agricultura, educația, sănătatea, infrastructura, investițiile și relația cu instituțiile centrale. De aceea, într-o campanie matură ar trebui să ne intereseze nu doar cine candidează, ci și cu cine intenționează să guverneze. O echipă bună poate compensa unele limite ale liderului; o echipă slabă poate compromite chiar și un lider bine intenționat.

Ceea ce mi se pare cel mai interesant este că în acest TOP-10 nu domină geopolitica. Nu pentru că Rusia, Uniunea Europeană sau România ar fi lipsite de importanță pentru Găgăuzia, ci pentru că, atunci când oamenii trec de la identitate și geopolitică la întrebarea despre propriul lor lider, prioritățile devin mult mai concrete. Ei vor ca regiunea să fie administrată bine, să existe locuri de muncă, să nu dispară limba, să existe dialog cu Chișinăul și să poată vedea rezultate.

Din numeroasele discuții se conturează, în opinia mea, un portret destul de clar: viitorul bașcan trebuie să fie un gospodar integru și independent, capabil să apere autonomia fără a izola Găgăuzia, să negocieze cu Chișinăul fără a deveni dependent de el, să păstreze identitatea regiunii fără a o transforma într-un instrument de confruntare și, mai presus de toate, să ofere oamenilor motive reale pentru a-și construi viitorul acasă.

Poate tocmai aici se află și adevărata miză a următoarei etape pentru Găgăuzia. Regiunea nu are nevoie doar de un nou nume în fruntea Executivului și nici de încă o rundă de confruntări geopolitice. Are nevoie de un lider care să transforme autonomia dintr-o temă permanentă de conflict într-un instrument de dezvoltare, iar succesul lui să poată fi măsurat nu prin numărul declarațiilor politice, ci prin numărul oamenilor care aleg să rămână, să lucreze și să-și crească copiii în Găgăuzia.

Dacă aș reduce tot acest portret la cinci cuvinte, ele ar fi: integritate, competență, dialog, dezvoltare și rezultate.