#002 Gânduri de Duminică: Cinci criterii cu care poți măsura înțelepciunea unui om

Cine din noi nu și-ar dori să aibă instrumentele de măsură prin care să poată determina înțelepciunea sau cine este omul din fața lui. Ori să știu cum arăt eu în fața altora.

Aceste criterii există  și ele au fost descrie încă acum trei mii de ani.

Presupun că toți au auzit de Înțeleptul Solomon, înțelepciunea căruia este una proverbială. Partea bună că pe vremea lui a existat o Împărăteasă, care a auzit și ea de Înțelepciunea lui și a dorit să verifice dacă într-adevăr Solomon era așa de înțelept cum se vorbea despre el.

Este vorba de Împărăteasa din Seba, o femeie foarte frumoasă și foarte înțeleaptă. Ea a venit la Solomon și în baza a cinci criterii a măsurat înțelepciunea lui Solomon. Iată care sunt ele.

Vorbirea noastră. Modul cum vorbim și cum ne organizăm gândurile este un indicator clar al nivelului nostru de înțelepciune. Cuvintele au o putere mult mai mare decât ne putem noi imagina. Cu un cuvânt poți omorî omul, sau poți să ridici pe unul din disperare. După cuvintele citite noi ne putem da seama despre scriitorul care a scris rândurile lecturate. Aveți grijă de cuvintele voastre ele spun despre voi mult mai mult decât vă puteți imagina. Dacă vrei să afle cine este un om, pur și simplu dă-i voie să vorbească.

Faptele noastre. Poți trece de testul vorbirii relativ ușor, dar mai greu este cel al faptelor. Mulți oameni pot vorbi frumos și măgulitor, dar mai greu cu faptele. Un om este în armonie cu el însuși atunci, când vorbirea lui corespunde cu faptele lui.

Mâncarea noastră. Noi nici nu realizăm cât de mult alimentația noastre ne influențează pe noi și cât de mult vorbește despre cine suntem noi. M-am prin cu gândul că orice țară și oraș pe care le-am vizitat la mine s-au memorat cu mâncarea servită acolo. Când povestesc de Washington, Paris, Tokyo într-un final ajung să povestesc unde și ce am mâncat. Mâncarea este cel mai puternic element care descrie identitatea unui om sau a unei națiuni.

Atitudinea noastră față de cei mai inferiori. Nimic nu-l poate descrie mai bine pe un om decât atitudinea lui față de cei mai mici, inferiori decât el. Vrei să știi cine este un om, mergi cu el la restaurant și urmărește cum se adresează și vorbește cu chelnerul.  Atitudinea mea față de șefi o văd toți, dar cine sunt eu pe adevărate se vede prin atitudinea mea față de cei mai jos ca mine.

Atitudinea mea față de Dumnezeu. Știu că mulți din cei care citesc pagina mea nu sunt religioși sau sunt chiar atei. Din acest motiv acest ultim criteriu îl voi descrie pe limbajului unui om nereligios. Eu sunt cea ce sunt, când sunt doar cu mine însumi. Despre cine sunt eu pe adevărate cunosc doar eu. Deseori nici cei mai apropiați oamenii nu mă cunosc pe mine așa cum sunt eu pe adevărate. Atitudinea mea față de Dumnezeu de fapt mă descrie pe mine cel mai perfect. Eu sunt cel ce sunt atunci când sunt sigur, când nimeni nu mă vede. Dacă poți observa omul în această stare, atunci l-ai putut vedea în toată plinătatea lui.

După aceste cinci criterii puteți evalua orice om care vă înconjoară și după aceste cinci criterii oricine ă-și poate da seama cine sunteți voi.

Interesant că Solomon a fost un om înțelept, dar verificarea înțelepciunii lui și testarea ei a fost realizată doar de femei.

Pasajul din Biblie unde găsiți aceste criterii descrise de mine îl găsiți în Prima carte a Împăraților, în unele ediții ale Bibliei este a Tria carte a Împăraților la capitolul 10.

Famous Raffaello Santi "The Judgement of Solomon"

Un gând despre &8222;#002 Gânduri de Duminică: Cinci criterii cu care poți măsura înțelepciunea unui om&8221;

Lasă un comentariu