Astăzi, după masa rotundă dedicată minimului de existență și salariului de trai decent, le-am spus jurnaliștilor că, pentru mine, principala concluzie este una mai largă decât simpla recalculare a unui coș de consum.

De 35 de ani discutăm în Republica Moldova despre minimul de existență. Cred că a venit timpul să discutăm serios despre traiul decent.

Minimul de existență răspunde la întrebarea: de cât are nevoie omul pentru a supraviețui? Câtă hrană, îmbrăcăminte, energie și alte bunuri strict necesare îi trebuie.

Este important să știm acest lucru. Dar pentru Moldova de astăzi este prea puțin.

Trebuie să facem pasul următor și să întrebăm: de ce are nevoie omul pentru a trăi decent, pentru a fi integrat în societate și pentru a dori să rămână și să muncească aici?

De aceea avem nevoie și de indicatori noi ai sărăciei și bunăstării.

Unul pe care l-am propus în analizele mele este „sărăcia de vacanță”. În cercetarea noastră din 2024, circa 70% dintre oameni spuneau că nu au fost în vacanță și nici nu planificau să meargă. Poți avea asigurat minimul de existență, dar dacă muncești tot anul și nu îți poți permite câteva zile de odihnă, cu greu putem vorbi despre un trai decent.

La fel trebuie să discutăm despre sărăcia energetică: își poate permite familia să-și încălzească normal locuința? Despre sărăcia locativă: își poate permite un tânăr sau o familie o locuință adecvată? Dar și despre accesul la cultură, recreere și participarea normală la viața societății.

Și aici apare o problemă economică fundamentală.

Salariile din Moldova au crescut enorm în ultimele decenii, inclusiv în termeni reali. Avem deja zeci de mii de salariați cu venituri care în urmă cu câțiva ani păreau greu de imaginat. Și totuși, oamenii continuă să plece.

De ce?

Pentru că omul nu compară doar salariul. El compară viața pe care și-o poate permite din acel salariu.

Iar aceasta devine și o problemă pentru economie. La întâlnirea de duminică cu oamenii de afaceri, una dintre problemele majore invocate a fost lipsa forței de muncă. Dacă omul simte că aici poate doar supraviețui, iar în altă parte poate trăi decent, decizia lui devine ușor de înțeles.

De aceea cred că trebuie să schimbăm paradigma:

Minimul de existență ne spune cât costă supraviețuirea.
Traiul decent ne spune cât costă o viață normală.

Următoarea provocare pentru Republica Moldova este să definim și să măsurăm această viață decentă — și să construim o economie în care ea să fie accesibilă nu pentru o minoritate, ci pentru cât mai mulți oameni.