#093 Minut Economic: Durlești, oficial al 3-lea ca mărime oraș din Moldova

Durlești – noul pol de creștere urbană din Republica Moldova

Revizuirea datelor privind populația localităților, realizată de Biroul Național de Statistică în baza Recensământului 2024, confirmă o tendință pe care o anticipam de câțiva ani: Durlești devine oficial a treia cea mai mare localitate din Republica Moldova.

În 2015, Durlești avea aproximativ 16.000 de locuitori.
În 2025, populația ajunge la aproape 27.000.

O creștere de circa 11.000 persoane în zece ani – aproape o dublare. Nu există o altă localitate din țară care să fi înregistrat o asemenea performanță demografică în ultimul deceniu.

Această evoluție nu este întâmplătoare. Ea reflectă un fenomen economic clar: concentrare urbană accelerată în jurul Chișinăului. Din top 20 cele mai mari localități din Moldova, 8 fac parte din aglomerația urbană a capitalei. Creștere demografică semnificativă se înregistrează aproape exclusiv în această zonă.

Un alt caz relevant este Băcioi, care devine oficial cel mai mare sat din Republica Moldova, cu aproape 12.000 de locuitori și o creștere de circa 30%. Practic, un sat din jurul Chișinăului este mai mare decât aproximativ 40 de orașe din țară.

Din perspectivă economică, datele arată trei lucruri esențiale:

  1. Capitala și zona periurbană atrag populație, investiții și activitate economică.
  2. Restul teritoriului, cu mici excepții, continuă să piardă populație.
  3. Se conturează clar o aglomerație urbană Chișinău, care se apropie de un milion de locuitori, incluzând municipiul și raioanele Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi și Criuleni.

Aceasta nu este doar o modificare statistică. Este o schimbare structurală a economiei și demografiei Republicii Moldova. Creșterea nu este uniform distribuită, ci concentrată geografic.

Durleștiul nu este doar un oraș care a urcat pe podium. Este un indicator al direcției în care se mișcă Moldova.

Lasă un comentariu