O epopee tragicomică despre cum cei mai săraci oameni ai Europei plătesc zeci de milioane de euro pentru deciziile… creative ale guvernanților lor.

Actul I: Stocurile de aur

Scena: O țară săracă, guvernanți confuzi, decizii luate „din pix”.

Procuri gaze naturale la cele mai mari prețuri și faci stocuri inutile, de parcă te-ai pregăti pentru un război. Piața e în scădere, consumul scade, dar tu plătești vesel pentru depozite care nu trebuiau să existe. Rezultatul? Zeci de milioane de euro aruncate pe fereastră, băgate frumos în tarife. Și astfel, țara cu cel mai mic salariu mediu din Europa are unul dintre cele mai mari tarife la gaze.

Actul II: Starea de urgență… fără urgență

Scena: Guvernul declară starea de urgență energetică. Sună dramatic, nu?

În loc să aprobi un plan urgent pentru achiziția gazelor, începi să te ocupi de alte „priorități”: închiderea televiziunilor, desenarea de liste „negre” și promisiuni electorale. Securitatea energetică? Lasă, mai vedem noi. Planul? Ce plan?

Actul III: Vara trece, gazele scumpe vin

Scena: Vara aduce prețuri mici pe piața gazelor. Ce faci? Absolut nimic.

Ai cele mai mici prețuri la gaze din an, dar tu improvizezi. Nu cumperi nimic. Trec lunile, prețurile cresc, iar tu plătești iarna zeci de milioane de euro în plus. Dar ce contează? Tot în tarif le bagi.

Actul IV: Demiteri și cumpărături de lux

Scena: Miniștri și directori cad ca piesele de domino, dar tarifele rămân la fel de mari.

Demiti pe stânga și pe dreapta ca să dai impresia că faci ceva. Între timp, cumperi gaz la cel mai mare preț posibil, doar ca piața să scadă imediat după achiziție. Ce să mai zici? Ai un talent rar de a prinde cele mai scumpe momente.

Actul V: Urgența urgențelor

Scena: Declari din nou stare de urgență, dar problema reală rămâne: cum să scăpăm de propria incompetență.

După sute de milioane de euro irosite, după tarife care sufocă populația, ajungem la concluzia că singura urgență e să scăpăm de acest teatru al absurdului. Dar până atunci, cetățeanul plătește factura.

Epilog:

Stimați spectatori, piesa continuă, dar scena e tristă. Cei mai săraci oameni din Europa achită tarife ca-n Elveția, iar vinovații dau din umeri. Până când? Rămâne de văzut.