TOP-ul priorităților de dezvoltare a localităților rurale din Moldova

La data de 5 noiembrie 2023 în Republica Moldova vor fi organizate alegerile locale, unde vor fi aleși primarii, și consilierii locali în toate primăriile și raioanele Moldovei.

Pentru acest scrutin avem înscriși în cursa electorală mii de persoane care aspiră atât la funcția de primar cât și cea de consilieri locali.

Experții IDIS Viitorul vine în sprijinul tuturor concurenților electorali cu o listă de priorități, care merită a fi introduse în programele electorale indiferent de apartenența politică a concurentului electoral.

Aceste priorități au fost stabilite în urma discuțiilor cu peste 100 persoane din 6 localități rurale din Moldova.

Din toate problemele la nivel local vom menționa în mod separat trei din ele, care au fost enunțate absolut în toate localitățile și au fost formulate drept prioritare.

În primul rând Amenajarea drumurilor secundare. Este îmbucurător faptul că problema drumurilor centrale practic a fost rezolvată în majoritatea absolută a satelor din Moldova și a fost menționată doar într-o singură localitate. Acum preocuparea locuitorilor din sate sunt drumurile secundare, fie care duc la o anumită instituție din sat, fie că duc spre un careva sector al satului.

Pe locul doi cu o evidență clară se plasează problema apei și canalizării din sate.

A treia problemă prezentă absolut în toate discuțiile este cea a gunoiștilor din sate, sistemului de colectare, responsabilizarea locuitorilor și gunoiul de origine animală.

Suplimentar la TOP-10 priorități de dezvoltare a localităților rurale din Moldova, am considerat oportun să fă oferim și alte subiecte, care au fost enunțate pe parcursul întâlnirilor, chiar dacă au primit un scor mult mai modest.

Aici voi menționa doar organizarea transportului pentru copiii de grădinițe, care merg în satul vecin la grădiniță. Astfel legislația prevede obligativitatea organizării transportului doar pentru copii de școală în cazul când merg la școală în alt sat, dar nu și pentru copii de grădiniță, care merg în alt sat la grădiniță. În consecință avem o situație cam stranie, când copii de școală merg cu autobusul în satul vecin, iar cei mici de grădiniță, iarna, trebuie să meargă pe jos la grădiniță.

Sperăm foarte mult că aceste priorități vor fi utilizate de concurenții electorali în programele lor.

Pe final, dorim să mulțumim locuitorilor din s. Colibași, r. Cahul, s. Porumbești, s. Țiganca, s. Cociulia, r. Cantemir și celor din s. Mingir și s. Voinescu, r. Hâncești, care ne-au ajutat în formularea acestor priorități.

Mai mule despre alegerile locale puteți urmări în ediția de vineri 13 octombrie 2023 de Analize Economice.

Lasă un comentariu