#055 Analize Economice: Turismul după COVID-19

După pandemie, ramura turismului se recuperează destul de rapid, analiză

Dintre toate ramurile economiei naționale, turismul a fost cel mai puternic lovit de către pandemia de COVID-19. Sectorul HoReCa, a cărui activitate este bazată în mare parte pe activități turistice, a fost afectat fără precedent. În prezent, după anularea restricțiilor, ramura turismului este într-un proces de recuperare rapidă, iar în 2022 cel mai probabil se va reuși să fie recuperată căderea  provocată de pandemie. Despre aceasta a vorbit Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 3 iunie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit expertului, în 2019, aproape 377 de mii de moldoveni și cetățeni străini au fost deserviți de către agențiile de turism din Republica Moldova, în mod organizat. Moldovenii au plecat la odihnă peste hotare, iar cetățenii străini au vizitat Republica Moldova. În 2020, din cauza pandemiei, numărul turiștilor deserviți de către agențiile de turism moldovenești a scăzut la 125 de mii de persoane. Din cauza restricțiilor, străinii nu au putut vizita Republica Moldova, moldovenii nu au putut pleca din țară, însă au participat la dezvoltarea turismului intern. În 2021, pe fundalul relaxării restricțiilor, au fost deserviți de către agențiile de turism moldovenești 320 de mii de turiști străini și moldoveni.

„S-a recuperat bine numărul turiștilor moldoveni care au plecat peste hotare. Avem și primul record, de 24 de mii de turiști străini, care în mod oficial, organizat, au venit în Republica Moldova. Nu a mai fost vreodată așa ceva. De fapt, recuperarea turismului în Republica Moldova are loc din contul turismului organizat”, a declarat expertul.

Veaceslav Ioniță a făcut un top al țărilor unde au mers moldovenii în 2021, în mod organizat, prin intermediul agențiilor de turism. Astfel, în Turcia au mers 48,1% dintre moldovenii care și-au organizat o odihnă peste hotare; în Egipt au ales să se odihnească 22,6% dintre moldoveni; în Bulgaria – 16,9%; în Grecia – 3%; în România – 2,2%; în Muntenegru – 1,9%; în Ucraina – 1,8%; în Emiratele Arabe Unite – 0,6%; pe Insulele Maldive – 0,5%; în Federația Rusă – 0,3%; restul țărilor – 2,3%.

Vorbind despre rezultatele unui sondaj realizat în 2021 de către IDIS „Viitorul”, economistul a amintit că moldovenii în mod neorganizat, de sine stătător, fără a apela la o agenție de turism, au ales în anii anteriori să se odihnească în Ucraina în proporție de 46,5%; în Bulgaria – 30,8%; în Turcia – 17,4%; în Grecia – 12,2%; în România – 12%; în Italia – 10,5%; în UE – 8,4%; în Franța – 5,9%; în Spania – 4%; în Rusia – 3,5%; în Egipt – 3,3%; în Muntenegru – 1,5%; în SUA – 1,1%; iar pe insulele Maldive – 0,6%.

Analistul economic a mai afirmat că în 2019, până la pandemie, circa 174 de mii de cetățeni străini au venit Republica Moldova și au stat într-o unitate de cazare, dintre care 19,800 au venit prin intermediul unei agenții de turism. În anul 2020, din cauza pandemiei, numărul lor a scăzut la 29 de mii, iar prin agenții turistice au venit doar 7 mii. În 2021, aproape 70 de mii de străini au venit în Republica Moldova, dintre care 24 de mii, prin intermediul agențiilor de turism, în scop turistic. „La noi recuperarea ramurii turismului are loc în special din contul turismului organizat. În 2021 am avut cel mai mare număr de turiști străini din ultimii 17 ani. După pandemie, avem o recuperare destul de puternică a numărului turiștilor care vor să vină în Republica Moldova”, a afirmat analistul economic.

Expertul a făcut un top al țărilor din care au venit anul trecut cei mai mulți turiști în Republica Moldova. Este vorba de România – 35,1%; de Polonia – 17,3%; Federația Rusă – 15,5%; Ucraina – 11,4%; Italia – 10,1%; Austria – 3,3%; Marea Britanie – 3,2%; Germania – 1,1%; Turcia – 0,4%; Danemarca – 0,3%; alte țări – 2,3%. „Anul 2021 este un an important. Ponderea celor veniți în mod organizat este destul de mare. Tabloul privind profilul turistului care vine în Republica Moldova cred că în anul 2021 este cel mai apropiat de realitate din ultimii ani. anul 2021 este primul an când fiecare a treia persoană care a venit în Republica Moldova a venit în mod organizat”, a spus expertul.

Veaceslav Ioniță a mai remarcat că în 2019 industria hotelieră a avut 375 de mii de turiști, dintre care 200 de mii erau din Republica Moldova și 175 de mii – străini. În 2020, din cauza pandemiei, aproape 17 mii de turiști s-au cazat în Republica Moldova, fie moldovean s-au străin. În 2021, 75 de mii de turiști fusese cazați în structurile de cazare moldovenești, fie moldoveni, fie străini. În primul trimestru din 2022 se înregistrează o recuperare destul de rapidă a turiștilor cazați pe teritoriul Republicii Moldova și s-a ajuns la 213 mii de persoane, în valoare anuală.

Economistul este de părere că în perioada pandemiei pensiunile din Republica Moldova au beneficiat de o oportunitate fără precedent. Moldovenii neavând posibilitatea să plece peste hotare la odihnă au vizitat și s-au odihnit în pensiunile moldovenești. În trimestrul I din 2022, în valoare anuală, s-au înregistrat 25,3 mii de turiști cazați în pensiuni. Ultima dată, a fost ceva similar în 2016, când au fost 21 mii de turiști, în valoare anuală. În primul trimestru din 2022, 4800 de cetățeni din Republica Moldova s-au odihnit la o pensiune. Anul trecut au fost 2900 de moldoveni.

2 gânduri despre &8222;#055 Analize Economice: Turismul după COVID-19&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s