În caz dacă ANRE acceptă majorarea de tarif la gazele naturale, accesibilitate pentru populație va deveni cea mai mică din ultimii 20 ani

Moldova Gaz a solicitat de la ANRE majorarea de tarife la gazele naturale furnizate populației până la 22,229 lei/m3 o creștere cu 58,1% față de actualul tarif de 14,06 lei/m3 de gaz (vezi aici). Despre motivele acestei majorări voi scrie cu altă ocazie, acum doresc să mă opresc asupra impactului.

În caz dacă tariful va fi majorat, accesibilitatea gazului pentru populație va fi de 5,2 ori mai mic decât acum jumătate de an, cea mai mare scădere din istoria Moldovei. Astfel anul trecut pe un salariu mediu net pe economie puteau fi cumpărați 1675 m3 de gaz, maxima istorică sau de 2,8 ori mau mult decât 5 ani în urmă. Creșterea accesibilității gazului pentru populație în ultimii 5 ani a fost determinată de doi factori: 1) majorarea semnificativă a veniturilor populației de la 4,1 mii lei lunar la 7,6 mii lei lunar salariul mediu net pe economie, 2) scăderea tarifului la gazul natural de la 6,83 lei/m3 la 4,23 lei/m3.

În prezent datorită celor două majorări de tarife la gazele naturale operate în noiembrie 2021 și ianuarie 2022, puterea de cumpărare a populației Moldovei deja a scăzut de 3,2 ori până la 517 m3 pe un salariu mediu net pe economie. Această scădere a puterii de cumpărare deja este mult mai puternică decât cea din 1999, când Moldova a înregistrat cea mai mare creștere de tarife cauzate de deprecierea valutei naționale.

Acum însă avem o valută națională stabilă, iar creșterea tarifelor este determinată de majorarea fără precedent a prețului de import la gazele naturale.

În toți cei 31 ani de independență doar de două ori în 1999 și în 2022 populația Moldovei este la cel mai jos nivel privind accesibilitatea gazului natural pentru populație. Iar scăderea puterii de cumpărare de acum este de două ori mai puternică decât în 1999.

Un gând despre &8222;În caz dacă ANRE acceptă majorarea de tarif la gazele naturale, accesibilitate pentru populație va deveni cea mai mică din ultimii 20 ani&8221;

  1. […] În toți cei 31 ani de independență doar de două ori în 1999 și în 2022 populația Moldovei este la cel mai jos nivel privind accesibilitatea gazului natural pentru populație. Iar scăderea puterii de cumpărare de acum este de două ori mai puternică decât în 1999”, a scris Ioniță pe blogul său. […]

    Apreciază

Lasă un comentariu