Leul începe anul față de USD la aceeași cotație ca și un an în urmă

În condițiile unor furtuni valutare pe plan internațional, leul moldovenesc în 2020 a reușit să se mențină în echilibru, chiar dacă a cunoscut oscilații destul de puternice.

În acest an Leul moldovenesc a avut o oscilație față de USD mult mai pronunțată decât media obișnuită, dar cu toate aceste oscilații, el începe prima săptămână din 2021 la aceeași cotație ca și anul trecut.

Astfel în prima săptămână a anului cotația Lei/USD a fost la nivelul de 17,2 Lei/USD similară cu cotația din ultimii 4 ani de zile. Putem afirma că indiferent de fluctuațiile din timpul anului, leul moldovenesc la începutul fiecărui an este la același nivel față de USD.

Însă față de EURO leul moldovenesc a cunoscut o depreciere de 9,8% de la 19,24 Lei/EURO în prima săptămâna a lui 2020 la 21,12 Lei/Euro în prima săptămână din acest an.

Deprecierea Leului față de EURO este determinată de aprecierea puternică a EURO față de USD pe plan internațional. Astfel Euro sa apreciat față de USD cu 9,8% față de începutul anului 2020 și a atins cota de 1,23 USD/EURO, cea mai puternică cotație de la început de an din ultimii 7 ani.

Piața valutară internațională în 2020 a fost caracterizată de furtuni puternice și sa evidențiat prin două tendințe diametral opuse:

  1. Aprecierea EURO și a valutelor din UE față de Dolarul american.
  2. Deprecierea valutelor țărilor în curs de dezvoltare față de USD.

Astfel Valutele din Uniunea Europeană ale principalelor parteneri comerciali ai Moldovei s-au apreciat puternic față de USD la maxima din ultimii 2-3 ani, iar valutele țărilor din regiune din afara UE, din contra s-au depreciat cel mai puternic din ultimii 10 ani față de USD. În aceste condiții leul moldovenesc a nimerit între ciocan și nicovală, iar rolul BNM a fost de a duce cât mai liniștit leul în 2020 în condiții de furtună valutară pe plan internațional

În opinia mea Moldova nu-și poate permite luxul de a ține un Leu puternic după modelul țărilor din UE, dar nici deprecierea la nivelul valutelor regionale nu a fost o soluție bună. În aceste condiții, Banca Națională a Moldovei a intervenit pe piața valutară, pentru a menține leul la un punct de echilibru și acest echilibru s-a dovedit a fi fluctuația leului moldovenesc alături de USD.

Drept consecință, Leul moldovenesc a finalizat anul 2020 exact ca și Dolarul American. Iar cotațiile lui față de valutele principalelor parteneri comerciali ai Moldovei, repetă cotația acestor valute față de USD.

Trebuie să menționăm că începând cu luna mai 2020 pe piața valutară a Moldovei s-a înregistrat un excedent de valută. Oferta de valută a fost mult mai mare decât cererea, motivul de bază fiind cererea scăzută de valută din partea persoanelor fizice. Iar BNM a trebuit să intervină pe piața valutară prin procurări de valută, pentru a nu permite leului moldovenesc să se aprecieze prea tare.

Pe termen mediu careva riscuri valutare nu există. Cererea de valută continuă să fie mai mică decât oferta și rolul BNM în anul 2021 este similară cu cel din 2020 de a menține în echilibrul leul moldovenesc în condiții de fluctuații puternice a valutelor pe plan internațional.

2 gânduri despre &8222;Leul începe anul față de USD la aceeași cotație ca și un an în urmă&8221;

  1. […] Un nivel similar celui din 2020 a fost atins în anul 2009, tot an de criză, când prețurile au crescut cu 0,4% cea ce este aproape la fel ca în 2020. Cât nu ar fi de straniu dar o creștere mică a prețurilor nu înseamnă întotdeauna că e ceva bine. Pentru consumatori, da este bine, însă pentru agenții economici în criză, când scad volumele de vânzări, prețurile mici pot fi fatale. La noi se mai adăugă și importurile masive, care au inundat și mai tare piața datorită unui curs valutar puternic a leului moldovenesc față de valutele regionale. (Mai multe despre cursul valutar vedeți aici). […]

    Apreciază

Lasă un comentariu